De ce să evităm un evitant
Stilul de atașament evitant stă în calea unei relații armonioase. Chiar dacă astfel de persoane sunt atrăgătoare, chiar dacă par că au multe de oferit, nu există prea multă disponibilitate. Deseori, suntem atrase în relații toxice, motiv pentru care, iată câteva motive pentru a evita… un evitant.
Citește și:
Ce contează și ce nu pentru o căsnicie fericită
Tipar relațional: De ce alegem bărbați infideli?
Stilul de atașament nu este o alegere conștientă, de om matur. De cele mai multe ori, nici nu știm care este stilul de atașament în cazul nostru.
Nu toți avem privilegiul să fim ajutați să ne cunoaștem pe noi înșine. Tiparele de relaționare sunt formate la începutul vieții, în prima copilărie, când copilul caută atenția și afecțiunea mamei și stabilește care sunt strategiile prin care le obține.
Copilul evitant, viitorul adult evitant, decide că preferă să se descurce singur, să se joace, să exploreze, să observe pe cont propriu, decât să obțină atenție și afecțiune de la mamă sau adulții din jur.
Știe din experiență că acestea îi produc durere, și o evită, cine vrea durere? Experimentele făcute de Mary Ainsworth au arătat că mamele copiilor evitanți își respingeau, fizic sau emoțional, copiii. Nu știm dacă și conștient.
Unii copii aleg să facă orice ca să obțină atenție, alții – viitorii evitanți – găsesc soluția opusă: „lasă-mă în pace, mă joc și singur”.
La începutul vieții, orice bărbat evitant a decis că se simte cel mai bine când nu e nimeni prin preajmă, iar ca adult, crede la fel.
Va spune despre sine că este un lup singuratic sau că se descurcă foarte bine singur, îi trebuie spațiu și nu are nevoie de nimeni.
Realitatea este că se înșală, nu îi este bine și are nevoie de ceilalți, ca toată lumea. Oamenii nu sunt ființe solitare, societatea ne este necesară chiar dacă știm că nu ne aduce doar bucurii.
Încercarea de stabili o relație profundă, intimă cu un evitant este una de mare risc. Evitantul știe cel mai bine să se îndepărteze, și asta va face.
În situațiile în care aștepți să se apropie, să te sprijine emoțional, să te țină de mână, să te asculte, să fie acolo pentru tine, el va face exact opusul: se va îndepărta, va evita apropierea fizică, va fi cu mintea în altă pare când îi vorbești. Sau, când te aștepți mai puțin, va înceta să te mai sune…
Va fi prea vag sau va păstra mici secrete fără nici un alt motiv decât pentru a-și păstra iluzia că este încă independent.
Dacă îți exprimi îngrijorarea, nu va răspunde la sentimentele tale, ci strict referitor la fapte. Nu-și mai poate aminti de ce, dar așa se simte cel mai în siguranță. Această atitudine îi asigură distanța.
El evită până și confruntarea. Dacă se înfurie sau doar se supără, se retrage „ca să nu explodeze” și nu duce conflictul la încheiere. Nu lămurește nimic, iar fiecare astfel de moment, în loc să scoată la lumină ce ascunde și care ar fi rezolvat neînțelegerea, rămâne să mocnească pentru totdeauna.
Are un serios arsenal de metode prin care se auto-convinge că are nevoie de independență. Doar că el confundă independența – de care avem toți nevoie în doza potrivită – cu autosuficiența. Nimeni nu-și poate fi suficient sieși, nici chiar el.
Spune că nu vrea un angajament serios sau are cele mai bune eschive ca să nu se angajeze la prea mult în relație. Poate chiar să flirteze cu altcineva, rămânând alături de tine. Totul ca să-și asigure o distanță fără riscuri.
Găsește cele mai bune motive pentru care partenera găsită nu e cea ideală, în timp ce îl bântuie amintirea fostei partenere, dar de care s-a despărțit pentru că, pe atunci, nici ea nu era perfectă. Transmite mesaje contradictorii. Pe de o parte pare că își dorește relația, partenera, apropierea, pe de altă parte se îndepărtează.
Te privește cu superioritate dacă îi ceri susținere emoțională. Ca și cum doar cineva slab are asemenea nevoi. De fapt, fuge de sine însuși. Și el are nevoie de susținere, dar nu poate recunoaște una ca asta.
Pare că o astfel de relație e tot ce ai putea să nu-ți dorești. Totuși, rămânem în astfel de relații deseori și ruptura va fi cu atât mai grea cu cât mai mult timp va trece.
Nimic din ce este, din ce definește un evitant nu-l împiedică să fie fermecător, inteligent, chiar tandru și dulce. În adâncul lui, are nevoie de apropiere și o caută inconștient, doar că se și teme de ea în același timp.
A învățat devreme să fugă înainte să sufere. Sigur, există viață și în evitare, nu e fără întoarcere, se poate găsi o cale de vindecare.
De Dana Anghel, psiholog, psihoterapeut autonom
Tel.: 0724.909.008
Facebook: unlocpsihologic
Foto: shutterstock.com
