Parenting: copiii au nevoie de sprijin necondiționat
Printre multele reguli de parenting se numără și zicala conform căreia „un copil îl faci pentru el, nu pentru tine”. Chiar dacă nu recunoaștem față de noi înșine, cu toții ajungem să avem așteptări de la copiii noștri. Dar uneori, acestea pot fi nesănătoase. Copiii au nevoie de sprijin necondiționat, chiar dacă nu urmează drumul visat de noi.
Citește și:
Greșeli de disciplină pe care să le eviți cu copilul tău
Așteptările pe care le avem de la propii copii, nu iau întotdeauna forma „vreau să faci facultatea cutare” sau „e bine să înveți să cânți la un instrument”. Aici lucrurile stau destul de limpede și ne putem da seama că aceste așteptări vin din nevoile noastre personale, împlinite sau nu.
O anume facultate nu îți va ajuta copilul să fie fericit sau împlinit. De asemenea, muzica sau înclinația pentru lectură trebuie cultivate, nu solicitate, nu impuse. Nu este sănătos să credem că întotdeauna știm ce este mai bine pentru copilul nostru.
Sănătos este să îi asigurăm nevoile de bază și cele emoționale, în timp ce îl descoperim, îl cunoaștem și îl acceptăm exact pentru ceea ce este.
Pentru că el este un individ separat, cu dreptul de a-și manifesta propriile interese și plăceri, în căutare de ghidare, nu de trasare a unui destin.
În cele din urmă, toate alegerile îi vor aparține, iar dacă știm să îl responsabilizăm, să îl ascultăm și să îl sprijinim în ceea ce își dorește să facă, înseamnă că facem tot posibilul să fim părinți buni.
De cele mai multe ori, așteptările noastre sunt disimulate de „vreau să îi fie bine” sau „vreau să aibă șansă”… iar de aici, pornesc așteptările nesănătoase ca el să nu greșească, să nu sufere, să nu întâmpine dificultăți.
Când este mic, avem tendința să dăm fuga de câte ori plânge sau e nemulțumit. Vrem, cumva, să îl protejăm de frustrare. Dar are nevoie de frustrare, aceasta călindu-i reziliența și abilitatea de adaptare.
Știm mai bine decât el că viața nu este tocmai simplă și că nimeni nu ne poate proteja de probleme, dificultăți, neplăceri. Dar cu cât suntem mai capabili să acceptăm aceste obstacole, cu atât avem determinarea necesară de a le depăși.
Așadar, în loc să protejăm copilul, fie și din umbră, de posibile neplăceri, avem alternativa de a i le explica, de a-l însoți pe drumul cunoașterii, confruntării și depășirii lor.
Emoțional, nu există trăiri negative. Pot exista gânduri negative sau comportamente. Dar emoțiile sunt toate parte din noi și deopotrivă sănătoase și necesare.
Este firesc nu doar să simțim furie și frustrare, dar și să fim acceptați chiar și atunci când le simțim. Copilului, îi educăm aceste lucruri prin exemplul dat de noi.
Cât timp îi validăm emoțiile negative și îl ajutăm să le înțeleagă și accepte, nu va avea mai târziu blocaje emoționale, temeri legate de ceea ce simte, nu va fugi de emoții și nici nu va dezvolta comportamente neadecvate.
Chiar și aici, ca în cazurile anterioare, nu îl putem proteja să nu o facă, întrucât dincolo de educație există și o predispoziție, un temperament al copilului.
Sprijinul necondiționat aduce cu sine și o redescoperire a noastră, a abilităților și capacităților noastre pe care le exersăm alături de propriul copil.
Educația nu are un sens unic, de la noi către el, ci și de la copil avem multe de învățat, cât timp rămânem deschiși în fața acestui individ unic căruia am avut privilegiul să îi dăm viață.
Foto: shutterstock.com
