De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…' și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…' am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citește și:

Strategii în confruntarea cu o problemă

Ce rol joacă în viața noastră rutina și schimbarea

Cu cât mai măreț obiectivul, cu atât mai anevoios drumul

Complexitatea unui obiectiv este prima informație pe care o avem despre dificultățile în a-l atinge. Nu este simplu să ajung la rezultatul urmărit, chiar dacă îmi este foarte clar că asta îmi doresc. Iar aici avem exemple clare din partea tuturor celor care au ținut la viața lor o dietă.

Este doar un exemplu, dar oare ne-a fost simplu? Am reușit ce ne-am propus? Și… mai ales, am sedimentat rezultatul sau a rămas un obiectiv pe care îl tot reluăm din cauza unui comportament ciclic: reușesc să slăbesc, apoi, odată atins scopul, mă îngraș la loc în termen scurt?

În primul rând, gândurile sunt cele care reușesc să ne saboteze: „da, dar este foarte greu', „am mai încercat și nu am reușit', „eu nu am capacitatea/valoarea pe care o au alții', „nu mă simt în stare' sau „nu am timp pentru ceea ce mi-am propus'.

În primul rând, un obiectiv, poate presupune anumite renunțări pe moment (de exemplu, la un desert delicios) în virtutea rezultatului mult dorit din viitor. Ori noi, ființele umane, preferăm gratificarea imediată. „De ce să renunț la o seară de odihnă pe canapea pentru a merge la sală?'

Ne este greu să facem o conexiune cu noi, cei din viitor, și să avem motivația interioară necesară pentru a ne proiecta acolo, în obiectivul dorit deja atins.

Dar este necesar pentru drumul pe care îl avem de parcurs. Pentru a combate procrastinarea și celelalte piedici pe care ți le pui singur/ă, ai nevoie de o bună conexiune cu sine.

 

Obiectivele necesită un plan

Obiectivele nu reprezintă un parcurs lin din punctul A în punctul B, decât dacă sunt foarte simple și țin de evenimente imediate.

Pe termen lung, ele trebuie structurate într-un plan ce conține obiective mai mici, interpuse pe parcurs, fiecare reprezentând în sine o reușită și motiv de satisfacție.

Revenind la exemplul nostru (pentru familiaritatea lui) să vrei să slăbești 20 kg, nu sună simplu. Dar să îți setezi un prim obiectiv de a slăbi 3 kg, este realizabil, necesită o durată mai scurtă și îți aduce motivația necesară pentru a continua, crescându-ți încrederea în sine, dovedindu-ți că este posibil și ești capabil/ă să îl atingi.

 

Psihoterapia de grup și setarea obiectivelor

În cadrul psihoterapiei de grup se pot discuta și piedicile care intervin în setarea obiectivelor, acele momente, situații, gânduri, acțiuni repetate, care deseori ne împiedică să ne atingem scopurile.

Grupul este cel în cadrul căruia ne putem identifica mai clar acele rețineri invalidante, putem împărtăși experiențe și ne putem înțelege mai clar până și propriile obiective. Respectiv: tu vrei să ții o dietă sau ți s-a spus că ar fi bine să slăbești? Cât de mult îți dorești tu acel lucru și ce poți face, concret, pas cu pas.

Pentru obiectivele mici, interpuse, grupul poate oferi susținere, validare și încurajare pe parcursul îndeplinirii lor. Ulterior, aceste voci suportive pot fi integrate, contracarând propriul critic interior care, de cele mai multe ori, ne sabotează.

Despre obiective, limite și planurile adaptate fiecăruia dintre noi pentru a le atinge vom discuta în cadrul ședințelor de grup pe care le coordonez și la care vă aștept.

 

De Anca Maftei, psihoterapeut integrativ, psiholog clinician și specialist în psihologie organizațională

anca.maftei@gmail.com

Tel.: 0728.440.855

www.ancamaftei.ro

Foto: shutterstock.com

 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
Cum poți da dovadă de asertivitate
Cum poți da dovadă de asertivitate

Când vorbim despre asertivitate, ne referim la calea sănătoasă de comunicare, prin care știm să ne exprimăm opiniile fără a deveni agresivi, știm să ne susținem un punct de vedere și să ținem cont de noi înșine în interacțiunile cu ceilalți, dar și să știm să refuzăm, renunțând la sentimentele de vină sau rușine. Totuși, atunci când trebuie să punem în practică toate sfaturile bune în acest sens, ne regăsim în sintagma frecvent utilizată „da, dar…” și aducem argumente pentru a justifica limitarea asertivității sau nepracticarea ei.

Citeste