Neajunsurile de la maturitate ale unui copil răsfăţat în exces
Din dorinţa de a-i oferi tot ceea ce-i mai bun, noi părinţii, ajungem, uneori, să avem un copil răsfățat în exces. Acest lucru are efecte negative şi în perioada copilăriei, însă acestea pot fi mult mai evidente și împovărătoare în viaţa de adult.
Citește și:
Reacții și manifestări ale copiilor sub stres
Lauda exagerată a copilului poate fi o pedeapsă
Toleranţă redusă la frustrare
Copiii au nevoie de dragoste, protecţie, îndrumare şi suport, dar şi de limite sănătoase şi, în felul acesta, ajung să-şi antreneze şi toleranţa la frustrare.
Aceia care sunt foarte răsfăţaţi de părinţi, odată ajunşi la maturitate, vor constata că sunt şi lucruri pe care nu le pot obţine atunci când vor ei sau poate pe care nu le pot obţine deloc.
Obişnuiţi să primească ceea ce-şi doreau imediat ce spuneau “Vreau asta!” sau poate uneori chiar înainte de a-şi exprima dorinţele, când se vor confrunta cu refuzuri, cu amânări, vor apărea costuri emoţionale, vor suferi.
Şi, cel mai adesea, vor avea tendinţa de a-şi stabili obiective pe termen scurt, evitându-le pe cele pe termen lung.
Pentru că acestea din urmă presupun atât eforturi pe o perioadă mai mare de timp, cât şi răbdare până la îndeplinirea lor, până la primirea gratificării.
Sentimentul de îndreptăţire
În condiţiile în care în copilărie părinţii nu au pus limite, copiii au învăţat că li se cuvine totul! Apoi, în viaţa de adult, se vor aştepta ca lucrurile să se întâmple când vor ei şi cum vor ei.
Relaţiile lor interpersonale vor avea de suferit, pentru că ei se vor centra excesiv de mult pe propriile nevoi şi dorinţe, neţinând seama şi de nevoile şi dorinţele celorlalţi.
Apariţia unui tipar de îndreptăţire, de grandomanie prefigurează trăsături de personalitate din zona narcisistă.
Autocontrol și autodisciplina reduse
Sunt părinţi care spun “Vreau să-i ofer copilului meu cât mai multă libertate, pentru că eu n-am avut parte de asta şi am suferit!”
E firesc, e bine să încurajezi autonomia, independenţa – atât în ceea ce priveşte realizarea unor lucruri, cât şi luarea unor decizii, atâta vreme cât acestea sunt adecvate nivelului de dezvoltare, competenţelor copilului.
Uneori, din dorinţa de a-i fi cât mai bine copilului, alteori din dorinţa de a “câştiga prietenia copilului”, se poate întâmpla ca părintele să-i lase această libertate de a alege, de a acţiona atunci când copilul nu ştie de fapt cum să-şi folosească înţelept libertatea!
Aceşti copii, nefiind obişnuiţi cu regulile, cu limitele în copilărie, odata deveniţi adulţi se vor confrunta cu dificultăţi în zona autocontrolului şi autodisciplinei.
Fie în zona profesională – unde e nevoie să respecte anumite reguli, norme, proceduri, fie în zona personală – probleme legate de controlul impulsului (fumat, consum de alcool în exces, droguri etc.)
Teama referitoare la provocări, situaţii noi
Nefiind lăsaţi să gestioneze singuri anumite provocări (adecvate vârstei), ulterior, când devin adulţi, manifestă teamă faţa de nou şi pot evita provocările în general. În consecinţă, riscă să nu-şi valorifice propriul potenţial.
Dependenţa
Prezentând într-o manieră exagerată, am putea spune ca “Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii.” – pentru a ilustra faptul că grija, protecţia exagerată, răsfăţul excesiv pot aduce neajunsuri semnificative în viaţa de adult.
De exemplu, dacă nu este lăsat să facă acele lucruri pe care s-ar descurca să le facă singur, există riscul ca, în timp, copilul să înveţe neajutorarea.
Dacă în jurul copilului roiesc părinţii, bona, bunicii materni şi paterni, nelăsându-l pe acesta să facă nimic, îi pot transmite, în mod direct sau indirect, mesaje de tipul “Tu nu ştii, nu poţi acum!”, “Tu nu te descurci”, pe care copilul le poate internaliza.
Odată devenit adult, acesta poate rămâne dependent de părinţi sau în viaţa de cuplu poate fi dependent(ă) de partener(ă).
Vulnerabilitate mai mare în ceea ce priveşte apariţia anxietăţii şi depresiei
Pentru că au fost obişnuiţi să primească ce vor ei şi când vor ei sau pentru că nu au fost lăsaţi să acţioneze independent, există riscul ca, atunci când în perioada adultă dispar din viaţa lor persoanele de suport (cele care îi răsfaţă!), să apară emoţii negative greu de gestionat şi, în unele cazuri, să se ajungă la anxietate şi depresie.
De Daniela Stanciu, psihoterapeut cognitiv-comportamental, competenţe în terapia sistemică: cuplu, copil, familie
Tel.: 0745.089.985
www.aventuradezvoltarii.com
